Ganduri...

Exista anumite momente din viata oricarui ‘’Vanator de oportunitati’’ in care dupa o perioada agitata in care te zbati sa obtii un anumit lucru si in final il obtii, urmeaza o perioada de respiro in care sa apuci sa si constientizezi lucrul pe care tocmai l-ai obtinut.

Eu n-am fost nici o data adepta obiectivelor si a-ti trai viata conform unor obiective. Da, exista zicale care spun ca ‘’daca nu stii unde mergi o sa ajungi undeva’’, cu alte cuvinte vei ajunge undeva intr-adevar, dar intrebarea este daca de fapt ti-ai si dorit acest ‘’undeva’’. Cu toate astea simt ca inca sunt foarte cruda si inca am un sindrom foarte puternic al ‘’orice luceste e cool’’ (cum zice un prieten bun). Adica ma fura orice concept nou si de asta imi e foarte greu sa definesc unde o sa ma duca viata in 5 ani.

Chiar ieri am intalnit un tanar care lucreaza intr-o agentie de consultanta pe urbanism.

( Paranteza: E interesant cum indienii sunt mult mai treji decat ma asteptam in ceea ce priveste dezvoltarea lor...Se pare ca au chiar o initiativa prin care vor sa vada cum ar putea ei sa obtina urmatorul premiu nobel. Adica nu doar munca ieftina si outsourcing, dar si un pic de strategie...Si le-a casunat lor ca in urmatorii 3 ani o sa poarte discutii si o sa incurajeze: Stiinta in primul an, literatura si cultura in al doilea, si inca ceva in al treilea...lucru care mi se pare fantastic. )

Ei, si discutand cu acest tanar mi-am dat seama ca da, vreau sa fac training si organizare de evenimente, dar daca e sa vorbim de firma mea in viitor, cred ca un impact mult mai mare l-ar avea ceva de genul consultanta in dezvoltare urbana...din mai multe puncte de vedere. Intotdeauna m-a pasionat sa citesc monitorul de Timisoara si sa vad ce initiative mai exista in orasul meu. Si mi-ar placea fantastic sa am un impact in dezvoltarea si strategia unui oras. Iar Londra este un model fantastic in ce priveste transportul,etc si felul in care sunt organizati si privesc transportul de ex.

Lucrul la care am vrut sa ajung de fapt este ca din cand in cand imi pica fisa ca locuiesc in Londra...

Un prieten ne-a tinut un training la o conferinta AIESEC despre Legenda Personala si lucrul care mi-a ramas foarte puternic in minte a fost o analogie: toata viata construiesti la ‘’casa’’ ta si ajungi la 20 de ani si construiesti si construiesti...si ajungi la 40 de ani si construiesti, si la 60 si la 70 si la un moment dat te uiti in jos si iti dai seama ca ai construit toata viata la casa vecinului. Mi s-a parut foarte interesanta analogia si se leaga cu ce am spus mai sus, ca daca nu stii unde vrei sa ajungi vei ajunge undeva.

Ei de aici si mirarea mea atunci cand ma uit in urma la sirul de oportunitati urmat. Daca cineva mi-ar fi spus ca voi locui in Londra si voi avea un loc de munca ‘’permanent’’ acum 2 ani n-as fi crezut. Londra nu a fost niciodata un obiectiv. Si de fapt nu este nici acum. Este doar un mijloc. Totusi, ramane interesant cum drumul de oportunitati m-a adus aici. Probabil ca daca as fi ales sa fiu in MC in Romania as fi ajuns sa lucrez pentru o multinationala in Bucuresti, sau cine stie pe unde. Cu toate astea, sunt aici. Si imi fac cu placere planuri legate de ce cursuri sa iau, la care musical sa merg pentru prima data si la cu ce curs deschis sa incep de la LSE...Iar fascinant, cel putin pentru inca vreo 2-3 ani este ca nu stiu exact unde voi fi la anu’. Pana atunci...va astept in Londra.